8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor

Ziua Internațională a Romilor este celebrată în fiecare an pe 8 aprilie și marchează recunoașterea și promovarea drepturilor și culturii romilor în întreaga lume.

Această zi este importantă deoarece aduce în atenția publică problemele cu care se confruntă comunitatea romilor, precum discriminarea, marginalizarea, sărăcia și accesul limitat la educație, servicii de sănătate și locuri de muncă.

În contextul acestei sărbători, ne-am gândit să prezentăm cazul unei familii de romi care s-a refugiat în Republica Moldova, din cauza războiului din Ucraina și care a fost nevoită să trăiască pe pielea lor nu doar spaima războiului, dar și discriminarea, și marginalizarea cauzată de stereotipurile din societate.

Către Asociație AVE Copiii a fost referit cazul unei familii de romi, care împreună cu cei 7 copii s-au refugiat în Republica Moldova, la început lunii martie, anul trecut. Colega noastră a preluat cazul și a apelat la bunătatea oamenilor pentru a aduna strictul necesar ca să le asigure în primul rând familiei condiții de trai minime și un acoperiș deasupra capului.

O familie plecată peste hotare care dețin o casă în satul Crocmaz a oferit o șansă unică acestei familii de refugiați cărora le-a încredințat casa. Oricine și-ar fi dorit ceva mai mult, în condițiile în care în casă erau doar pereții, iar paturile pentru toți membrii erau doar câteva scânduri instalate pe niște cărămizi. 

Dar totuși aici era adăpostită în siguranță o familie departe de gloanțe și era cea mai bună soluție. Colega noastră a apelat la bunătatea oamenilor și a adunat primele produse de primă necesitate, saltele și pături care să țină de cald copiilor. 

La un an de atunci, am mers să vizităm familia. În casă era cald cu curat. Tatăl copiilor și mama lor erau plecați să aducă câteva provizii. Bunica pregătea într-o cratiță mare o supă care a zis că ajunge pentru toți măcar pentru o singură masă. Doi dintre copiii de 9 și 12 ani erau la lecții în școala din sat. Fratele mai mare de 17 ani supraveghea sora de un an, iar ceilalți copii erau împreună cu părinții.

După ce copilul mai mare a anunțat părinții despre vizita noastră, aceștia au venit să vorbească cu noi. Și nu au venit să ne spună despre viața grea, nici despre provocări, nici să ne ceară ceva. Au venit cu recunoștință și ne-au mulțumit pentru că am avut încredere în ei și i-am ajutat când au avut cea mai mare nevoie.

Indiferent de religie, sex, vârstă, naționalitate sau etnie, ceea ce contează pentru noi este să acționăm în interesul superior al copilului.

Este important să ne amintim că drepturile și respectul pentru toate culturile și comunitățile sunt fundamentale pentru o societate democrată în care este respectat principiul nediscriminării și egalității. Ziua Internațională a Romilor ne reamintește să susținem aceste valori și să ne angajăm în promovarea drepturilor și a egalității pentru toți oamenii.

Ziua Internațională a Romilor este o ocazie de a celebra contribuțiile culturale și istorice ale acestei comunități, care a influențat arta, muzica, dansul, literatura și alte domenii culturale de-a lungul secolelor.