Club de Presă // Fața comunității nu sunt drumurile reparate, ci copiii!

IULIE 28, 2015

„Casa de copii nu e acasă. Instituționalizarea copiilor trebuie stopată!” a fost genericul clubului de presă organizat pe 28 iulie 2015 de Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF) împreună cu Centrul de Investigații Jurnalistice la care a fost invitată și Mariana Ianachevici, președinta AVE Copiii.

La discuțiile din cadrul clubului de presă au mai participat jurnaliști, reprezentanți ai Ministerului Muncii, Protecție Sociale și Familiei, exponenți ai societății civile, prestatori de servicii sociale adresate copiilor și familiilor în situații de risc.

Evenimentul și-a propus să aducă în vizorul presei situația reală a copiilor instituționalizați, efectele instituționalizării și importanța legăturilor familiale calitative și de durată asupra dezvoltării armonioase a personalității fiecărui copil.

Clubul de Presă a fost o oportunitate de a discuta și despre Indexul de Protecție a Copilului, un proiect comun cu World Vision International și ChildPact, un instrument independent de măsurare a reformelor din domeniul protecției copilului din Republica Moldova, în conformitate cu Convenția ONU privind Drepturile Copilului (CDC).

Indexul include 626 de indicatori și combină cerințele a 13 articole relevante pentru protecția copilului din Convenția ONU privind Drepturile Copilului (CDC) și componentele de bază ale sistemelor de protecție a copilului (cadrul legal, servicii/ mecanisme, capacități, răspundere/ responsabilitate, coordonare și cooperare). Indexul este creat pentru a înțelege că protecția copilului este un sistem format din diferite piese, nivele, actori și responsabilități în cadrul familiei, a societății civile și a Guvernului.

„Am creat acest instrument de monitorizare a protecției copilului ca să aducem în vizor funcționalitatea sistemului. În acest context, ne preocupă și reforma administrației publice locale (APL) și a finanțelor publice locale. În urma acestor reforme APL-urile trebuie să acopere toate cheltuielile doar din finanțele de care dispun și pe care trebuie să le orienteze spre toate domeniile nu doar pentru reparația unei porțiuni de drum fiindcă asta ar fi fața comunității. Fața comunității sunt copiii. Am propus Guvernului să fie creat un pachet de servicii în fiecare comunitate, deoarece nu toate APL-urile au banii necesari ca să susțină aceste servicii. Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar ieșirea din sistem sau prevenire, ci un pachet de servicii și activități care vin să suțină copilul în comunitate și familiile aflate în situații de risc”, a specificat Mariana Ianachevici, președinta AVE COPIII.

Potrivit datelor oficiale, actualmente, în internatele din țară cresc 3,800 de copii.