Coordonatorul Serviciului de suport pentru tineri, Antonina Comerzan, și pedagogul social, Lucia Fliurța, de la AO AVE C

Atelierul a fost adresat specialiștilor din cadrul autorităților tutelare teritoriale și locale și Comisariatului raional de poliție, și a avut drept obiectiv consolidarea abilităților de protecție a tinerilor ieșiți din îngrijire alternativă și copiilor aflați în proces de ieșire din îngrijire alternativă de orice tip.

Cei 19 participanți la atelier au fost informați despre Liniile Directoare ONU privind Îngrijirea Alternativă a Copiilor, prevederile Legii nr.140 din 2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, în particular despre atribuțiile autorităților tutelare locale și teritoriale, dar și cu privire la mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.

În cadrul unor sesiuni interactive au fost analizate studii de caz, identificat algoritmul de reacție și instrumentele aplicate pentru asigurarea protecției copilului la nivel local. Exercițiile practice au mai inclus definirea profilului tinerilor ieșiți din îngrijirea alternativă și provocările cu care se confruntă aceștia în procesul de integrarea socială.

La atelier au fost examinate și prevederile Regulamentului privind stabilitrea și plata indenizațiilor pentru copii și tineri cu statut de rămas temporar/ rămas fără ocrotire părintească, care își continuă studiile după absolvirea gimnaziului sau liceului. În particular au fost discutate condițiile și procedurile de accesare a prestațiilor, responsabilitățile autorităților tutelare, ale instituțiilor de învățământ și beneficiarilor.

Coordonatorul Serviciului de suport pentru tineri al AO AVE Copiii, Antonina Comerzan, a mai informat participanții despre asistența oferită în cadrul Serviciului care, pe parcursul anului, a devenit un sprijin real pentru 190 de copii și tineri, precum și un partener de încredere pentru îngrijitori, autoritățile de protecție și instituțiile în care tinerii își continuă studiile profesionale.