Mariana Ianachevici: Violența în școală constituie o încălcare a drepturilor copilului

Directoarea executivă a AO AVE Copiii, Mariana Ianachevici: Cea mai eficientă măsură de prevenire a violenței în școală și ulterior în societate este creșterea și educarea copiilor în dragoste, căldură, atenție și cu respect față de demnitatea lor umană.


Modelele de relații și de comunicare în familie, în școală și în comunitate sunt, de regulă, preluate și aplicate de copii în raporturile lor cu semenii. De aceea, relațiile armonioase, atitudinea afectuoasă și de acceptare, comunicarea asertivă în familie, în școală și în comunitate sunt câteva soluții de prevenire a violenței.

În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală, consemnată pe 30 ianuarie, Mariana Ianachevici se adresează pedagogilor cu îndemnul de a le oferi copiilor doar exemple demne de urmat în relațiile cu colegii și cu elevii. Abilitățile de comunicare și de relaționare cunoscute în școală constituie repere importante pentru modul de stabilire a raporturilor cu alți copii și neadmiterea sau depășirea unor eventuale conflicte într-o manieră nonviolentă. Aceasta pentru că pedagogii, până la proba contrarie, sunt autoritate supremă pentru copii, dar și pentru că școala este a doua casă pentru copii și în acest rol, poate compensa din plin lipsa de cunoștințe și abilități de comunicare nonviolentă în familie.

Mai mult, menționează Mariana Ianachevici, intervențiile prompte, inteligente și cu mult tact și înțelegere ale pedagogilor, în cazul copiilor cu probleme emoționale și de comportament, pot fi decisive pentru prevenirea violenței în școală, fie că este vorba de copilul-agresor, fie – de copilul-victimă.

Anume cunoștințele și abilitățile profesionale permit profesorilor să sesizeze primele semnale ale deviantelor de comportament ale copiilor, să atenționeze și susțină părinții, alte cadre didactice, persoanele cu atribuții în domeniu, să intervină corect și prompt pentru a preîntâmpina orice manifestări de violență în școală, în comunitate și în familie, având în vedere consecințele grave ale acesteia atât pentru victime, cât și pentru agresori, dar și pentru martori.

Experiența de lucru a Asociației AVE Copiii cu adolescenți și tineri ieșiți din îngrijire alternativă, ne demonstrează o dată în plus necesitatea și importanța formării în școală a abilităților de comunicare eficientă cu semenii și cu adulții, și gestionare a situațiilor de conflict.

Mesajul către pedagogi este să fie sensibili la necesitățile copiilor și receptivi la situațiile cu care se confruntă elevii cu probleme emoționale și de comportament, pentru a preveni degradarea stării de lucruri până la acțiuni care intră sub incidența legii.

Mariana Ianachevici mai amintește că violența în școală, sub toate formele sale, constituie o încălcare a drepturilor copilului. Nu putem vorbi de o educație de calitate și echitabilă, dacă elevii se confruntă cu violența în mediul școlar! Doar adulții se fac responsabili pentru asigurarea mediului școlar prietenos și lipsit de violență.