Protecție și sprijin educațional pentru refugiații ucraineni și copii din comunități gazdă din Moldova

Proiectul „Protecție și sprijin educațional pentru refugiații ucraineni și copii din comunități gazdă din Moldova” implementat de AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”, în parteneriat cu World Vision și susținut financiar de Departamentul pentru Afaceri Externe și Comerț al Guvernului Australian (DFAT) este orientat să acopere mai multe dimensiuni. Din iunie și până în prezent, la Bălți, în raioanele Cahul și Basarabeasca, precum și în Ceadîr-Lunga și Vulcănești

  • Au fost create 10 spații prietenoase pentru copii și părinți unde, zilnic, sunt organizate activități educative și de animație la care participă în mediu 200 de copii locali și refugiați;


  • Cel puțin 1393 de copii, inclusiv 486 de copii refugiați au primit rechizite școlare în valoare de 500 mdl/ copil, iar alți 600 de copii, inclusiv 350 de copii refugiați urmează în timpul cel mai apropiat să le primească;


  • 33 de copii refugiați merg la cursuri de limbă română, iar aproximativ 50 de copii locali, în risc de abandon școlar, la fel vor beneficia de suport în recuperarea școlară;


  • 80 de computere pentru 20 de instituții educaționale și 20 pentru cele 10 ludoteci deja au fost procurate și sunt în proces de distribuție pentru crearea de spații cu acces la internet destinate copiilor care învață online, adițional este achitată conexiunea la internet;


  • Până în primăvară, 54 de comunități rurale vor fi vizitate de scriitori pentru copii care se vor întâlni cu copiii locali și refugiați, iar bibliotecile din aceste comunități vor beneficia de seturi de carte pentru preșcolari și elevi;


  • 10 000 de volume de „UF! Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici” și „UHU! Ghid de reeducare a părinților” în limba ucraineană vor fi distribuite copiilor refugiați în toată țara.