Istorii
Chiril visează să devină polițist
De când am deschis cele 10 Ludoteci în raioanele Cahul, Basarabeasca, Vulcănești, Ceadîr Lunga și Bălți, nu încetăm să primim mesaje de recunoștință și apreciere nu doar de la copiii și familiile de refugiați, dar și din partea familiilor locale, a căror copii frecventează spațiile prietenoase.
Astăzi, îl prezentăm pe Chiril, un băiat care a venit la Ludoteca din Ceadîr-Lunga tare modest și rușinos. Împreună ce ceilalți 2 frați și mama lor, trăiește într-o casă din apropierea pădurii. Are o familie foarte prietenoasă, iar vacanța de vară este cea mai așteptată. Îi este destul de greu la școală să studieze, aceasta fiind, de fapt, cea mai mare provocare pentru Chiril.
Suntem foarte recunoscători pentru primirea călduroasă!
Salut, eu sunt Sofia. Am 10 ani și sunt elevă în clasa a IV-a.
Într-o zi viața noastră s-a schimbat. La început am crezut și am sperat că totul se va termina repede, că a fost o greșeală, dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.
Veneam împreună cu mama mea spre casă, când am văzut cum lângă casa noastră a căzut o rachetă. O sperietură groaznică ne-a marcat, iar zbuciumul din suflet îl trăim și acum. Seara, mama a decis să plecăm într-un loc mai sigur. Era înfricoșător să plec de acasă și să mă despart de tatăl meu, dar era și mai înspăimântător să rămânem. Atunci am venit în Moldova cu mama și fratele meu.
„Îmi place mult limba română. E frumoasă și melodioasă, dar e complicată pentru mine”.
Se spune că fiecare om trebuie să-și scrie cartea propriei vieți. Timpurile de azi, nedrepte, dure,
aspre și nemiloase din țara vecină, pe mulți bătrâni, tineri și copii i-au îndepărtat de casă, de locul natal, de frumusețile și deprinderile de odinioară. Astfel își trăiește povestea, uneori ascunsă sub diferite măști, copila Valeria (nume schimbat).
Ea vine din orașul Herson. Ajunsă în pragul adolescenței, considerată perioada viselor îndrăznețe și colorate, Valeria își amintește cu tristețe de mama Taia, rămasă în Herson, tata Oleg, emigrat în Rusia, pe care nu l-a văzut niciodată. Ea este unicul copil... într-o familie dezbinată.
Lucia Fliuța
Mă numesc Lucia Fliuța, activez în calitate de asistent social la AO AVE Copiii. În perioada 19-22 iulie am participat la un curs de instruire neobișnuit pentru mine, dacă mă refer la metoda de predare.
În prima zi a seminarului am avut impresia că această instruire este o pierdere de timp și că ar fi mai potrivită mai degrabă copiilor de la grădiniță, nu adulților. Mă uitam sceptic la tot ce se întâmpla în jurul meu și îndeplineam sarcinile contrar voinței mele. Aveam o stare de nervozitate, eram nemulțumită și chiar stresată.
În următoarea zi, am văzut lucrurile dintr-o altă perspectivă. Am realizat că acele jocuri „banale” își aveau rostul lor, contribuind pozitiv asupra stării care o aveam și am început să înțeleg esența jocurilor prin prisma terapiei prin artă.
Am învățat lucruri simple, dar de o mare importanță. De exemplu care este legătura între creier și corp în situație de stres și cum să recunoaștem și să controlăm aceste situații. Care sunt cele trei poziții ale creierului și cum se reacționează în situații stresante. De asemenea este esențial să recunoști factorii declanșatori de stres și să știi cum să-i controlezi.
Mi s-au părut foarte utile tehnicile învățate pentru diminuarea stării de stres. Și anume muzica, desenul, exercițiile de respirație, scrisoarea, toate care pot fi aplicate pe un spectru larg, atât pentru lucru cu copiii/ adolescenții, cât și pentru persoanele adulte și, de ce nu, chiar și pentru noi.
Am rămas plăcut surprinsă de faptul că toate tehnicile pot fi adaptate în funcție de tipul de beneficiari, dar și de mediul în care ne aflăm.
M-a impresionat mult modalitatea de predare a formatorilor, calmul, emoțiile, artistismul, libertatea, calități pe care ni le transmiteau și nouă, celor din auditoriu.
Pot declara că lucrurile învățate sunt foarte utile și mă bucur că le pot aplica și în activitatea pe care o desfășor în calitatea de asistentă socială, unde interacționez zilnic cu tineri în cadrul Serviciului de suport pentru tineri, și recunosc că de multe ori situațiile în care trebuie să intervin sunt foarte provocatoare și imprevizibile, dar cu o pregătire necesară, ușor putem depăși orice impas.
Olga Melnic
În calitate de animator socio-educativ în cadrul Ludotecii Basarabeasca, una din sarcinile noastre e să interacționăm cu copiii și să le oferit ghidare și asistență în orice fel de situație. Trebuie să recunoaștem că pregătirea noastră uneori este orientată spre un spectru mai îngust, însă datorită educației continue ne dezvoltăm și noi și devenim mai buni.
Participând la seria de instruiri organizate de AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”, World Vision și Australian Aid am obținut noi cunoștințe foarte utile în activitatea desfășurată. Am învățat noi tehnici și metode de lucru în domeniul asigurării sănătății mintale.
De un real folos au fost lecțiile practice în acordarea primului ajutor psihologic, dar care prezentate atât de artistic și creativ ne-au declanșat și pe noi și ne-au făcut să simțim pe pielea proprie beneficiile ajutorului psihologic.
Deși, la început de seminar, unele activități mi s-au părut cam stranii, amuzante și un pic prea copilărești, fiecare etapă a fost necesară a fi parcursă, ca spre final să înțeleg că toate acele elemente fac parte dintr-un întreg. Faptul că am trăit pe propria piele un amalgam de emoții și provocări pe parcursul seminarului, la încheierea cursului am simțit o schimbare de percepție și o mai bună înțelegere a rolului de educator. Cursul m-a făcut să înțeleg când, de ce și, mai ales, cum să intervenim în situațiile de criză și să oferim primul ajutor psihologic.
Și acum mi-amintesc cât de temători și neîncrezători interacționam între noi participanții în primele zile și cum, spre final, cu toții am devenit mai liniștiți, încrezuți în propriile forțe și plini de viață.
Fiecare persoană are aceleași drepturi, indiferent de etnie, cultură, origine socială sau religie. De aceea trebuie să întindem o mână de ajutor celor ce trec printr-o situație de criză sau eveniment traumatizant. Pentru ca să poți oferi acest sprijin psihologic, tu singur trebuie să fii suficient de bine informat și pregătit ca să știi cum să acționezi, or datorită seminarelor am devenit și noi mai pregătiți.
Totodată, cu ajutorul acestui program, am înțeles că oamenii nu pot doar să supraviețuiască, ci și să prospere!
Nadejda Gribineț
Mă numesc Nadejda Gribineț și, din start, vreau să aduc sincere mulțumiri Asociației pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii” și tuturor finanțatorilor care au susținut organizarea cursurile la care am participat în perioada 18.07.2022- 22.07.2022. Organizarea a fost de nota 10+.
De la inceput mi se părea straniu, nu înțelegeam sensul cursurilor și scopul lor, plus la toate că nu ne cunoșteam între noi participanții. Pe parcurs, datorită modului de predare a cursului, timp de 5 zile ne-am cunoscut foarte bine între noi, am devenit aproape ca o familie, de parcă ne cunoșteam de o viață.
Ce ține de teoria predată a fost foarte bine explicată, pe înțelesul tuturor indiferent că eram animatori din diferite domenii, diferite studii și profesii, etc. Am învățat cu toții cum să avem grijă de starea de bine mintală, emoțională și spirituală a noastră și a persoanelor cu care interacționăm.
Eu am deprins un obicei foarte bun din acest curs, și anume că atunci când am o problemă fizică, mintală sau emoțională, să-mi fac o pauză și să respir. De la început îmi era mai greu, pentru că aveam senzația că dacă stau mai mult pe loc, gândurile mele se agită și mai mult și simțeam că nu le mai pot stăpâni. Dar am învățat să mă liniștesc, să mă concentrez asupra mea și să respir.
Deși noi ascultăm muzică permanent, nu m-am gândit niciodată că și ea poate fi folosită ca o artă. Copiilor le place mult să asculte muzică și în același timp să mai facă și alte activități ca de exemplu puzzle, desen, aplicații. Am aflat la curs și despre metoda Scuturatul, care m-a impresionat și pe care am încercat-o și cu copii, cărora le place foarte mult. După această activitate devin mai energici și mai atenți de o mare plăcere să lucrezi cu ei.
După cursuri am înțeles de ce părinții noștri sunt mai răbdători, mai calmi și mai echilibrați din punct de vedere emoțional. Tatăl meu cînd lucrează mereu șuieră sau îngână un cântec. Deseori scrie, își face planuri în scris, după care la sfîrșitul zilei le verifică. Acum am înțeles că și aceste lucruri parcă fără sens au o mare importanță pentru echilibrul nostru emoțional și nu numai.
Mulțumesc tuturor că am ocazia de a lucra cu copiii, nu e ușor, dar la sfîrșitul zilei cînd se duc acasă și te cuprind și îți spun: ,,La revedere, ne vedem mâine”, înțelegi că tot ce faci nu e în zadar.